lisita_ciprian@yahoo.com
Str. Andrei Mureseanu, nr.4, bl. 37i2 Ap. 34, Parter, Ploiesti, PH

DREPT CIVILServicii juridice profesionale

Drept civil

Oferim consultanță în materia dreptului civil de orice natură, redactare și reprezentare a acțiunilor civile, asistență juridică și reprezentare în materia revendicării imobiliare, a dreptului de proprietate, dezmembrămintele acestuia, succesiuni, ieșiri din indiviziune, asistență și reprezentare în materia contractelor civile, anulări contracte, respectiv:

  • Consultanță juridică cu privire la aplicarea legii civile;
  • Consultanță și asistență în desfășurarea tranzacțiilor imobiliare, verificarea veridicității și temeiniciei titlurilor de proprietate, a eventualelor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate sau a eventualelor garanții imobiliare instituite (ipotecă, servitute);
  • Asistență și reprezentare în acțiunile având ca obiect materia revendicărilor imobiliare (revendicare teren sau construcție); precum și acțiuni în grănițuire, uzucapiune, accesiune, ieșiri din indiviziune;
  • Succesiuni și partaje;
  • Redactarea, modificarea, negocierea și încetarea contractelor civile;
  • Executări silite, contestații la executare;
  • Evacuare;
  • Recuperare creanțe;
  • Contravenții;
  • Asistență și reprezentare în fața notarilor publici și a executorilor judecătorești;
  • Legalizarea și punerea în executare a dispozitivelor hotărârilor judecătorești;
  • Atestarea conținutului, datei și identității părților semnatare a unui document, etc.

Despre drept civil

Dreptul civil este un ansamblu de norme juridice care reglementează raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între persoane fizice și persoane juridice, care se află pe poziţie de egalitate juridică.

Dreptul civil, ramură a dreptului privat, conţine normele juridice referitoare la raportul juridic civil, actul juridic civil, prescripţia extinctivă, persoane, familie, bunurile şi drepturile reale în general, obligaţiile civile, contracte, moşteniri, precum şi la impactul elementelor de extraneitate asupra acestor relaţii.

Codul Civil stabilește principiile fundamentale și normele generale aplicabile raporturilor dintre persoane, înglobând o multitudine de instituții juridice, dintre care enumerăm: relațiile de familie (căsătoria, divortul, rudenia, autoritatea părintească, ocrotirea persoanei fizice, apărarea drepturilor nepatrimoniale), bunurile (proprietatea privată, dezmembrămintele dreptului de proprietate privată, proprietatea publică), moștenirile și liberalitățile, răpunderea contractuală și răspunderea civilă delictuală, diferite contracte speciale.

În sistemul dreptului românesc, dreptul civil are un rol deosebit de important, întrucât, prin normele sale, contribuie la ocrotirea valorilor (drepturilor subiective) patrimoniale și nepatrimoniale ale persoanelor fizice și juridice.

Un aspect important al rolului pe care îl ocupă dreptul civil în sistemul dreptului românesc constă în poziţia sau funcţia sa de a fi drept comun faţă de alte ramuri de drept. Aceasta înseamnă că, ori de câte ori o altă ramură de drept învecinată nu conţine norme juridice proprii care să reglementeze un anumit aspect al unui raport juridic sau când normele sale ar fi insuficiente, se va recurge la norma corespunzătoare din dreptul civil.

Unul dintre obiectivele avocatului este acela de a interpreta și aplica norma specială și norma de drept comun, în beneficiul clientului său, în vederea oferirii de soluții profesionale pertinente care sa conducă la rezolvarea problemei cu care clientul se confruntă.

https://ploiesti-avocat.ro/wp-content/uploads/2024/05/logo-avocat.png
Str. Andrei Mureseanu, nr.4, bl. 37i2 Ap. 34, Parter, Ploiesti, PH
0740-006.076
lisita_ciprian@yahoo.com

Follow us:

Toate drepturile rezervate. Reproducerea totală sau parțială a conținutului acestui site este interzisă fără permisiunea prealabilă

Copyright ©2024 Cabinel Avocat Ciprian Lisita