Printr-o serie de modificari legislative aparute inca din cursul anului 2022, salariatii vor beneficia de mai multe beneficii materializate in anumite drepturi suplimentare, in relatia cu angajatorul:
1. Dreptul de a cere concediu pentru a ingriji o ruda grav bolnava.
Acest tip de concediu, denumit concediu de ingrijitor, permite salariatului sa acorde sprijin sau ingrijire unui membru de familie sau chiar si unei persoane cu care locuieste in aceeasi gospodarie si care sufera de o boala grava.
Acest tip de concediu se acorda la cerere si poate avea o durata de cel mult cinci zile lucratoare pe an.
2. Dreptul de a fi alaturi de familie pentru situatii neprevazute.
Mai precis, salariatii pot primi cel mult 10 zile lucratoare libere intr-un an, dar care sunt platite, pentru anumite urgente familiale. Totusi, trebuie mentionat ca zilele respective trebuie recuperate ulterior.
3. Drepturi in legatura cu concediul paternal.
Fata de vechea reglementare, care prevedea o durata a concediului paternal de cinci zile, in prezent acesta s-a prelungit la 10 zile lucratoare.
Spre deosebire de vechea reglementare, prelungirea la 15 zile a acestui tip de concediu, ca urmare a absolvirii unui curs de puericultura, se va acorda de acum inainte salariatilor tati pentru fiecare nou-nascut.
Totodata, s-a introdus obligatia expresa a angajatorului de a aproba concediul paternal, acesta putand fi acordat indiferent de momentul angajarii.
4. Dreptul de a primi mai multe detalii despre activitatea sa, in contractul de munca.
In concret, printre detaliile suplimentare ce vor trebui sa apara in contractul individual de munca se numara locul muncii (daca munca se desfasora in mai multe locuri, fiind fara loc fix), conditiile de efectuare si de plata sau compensare a orelor suplimenatre, dar si conditiile perioadei de proba, nu doar durata acesteia.
5. Dreptul de a primi mai multe informatii inainte de a semna contractul individual de munca.
Practic, aici discutam despre informarea prealabila, care reprezinta documentul pe care trebuie sa il primeasca salariatul al carui contract de munca se modifica sau noul salariat.
Cu titlu de noutate, respectivul document va trebui sa contina mai multe detalii decat contractul de munca ce se va semna ulterior, referitoare la indicarea contractului colectiv de munca ce reglementeaza conditiile de munca ale salariatului, dreptul si conditiile privind formarea profesionala oferita de angajator, dar si procedurile referitoare la utilizarea semnaturii electronice.
6. Dreptul de a nu fi supus unei noi perioade de proba, in cazul angajatului care semneaza un contract de munca similar cu cel anterior, si cu acelasi angajator.
Astfel, s-a reglementat faptul ca este interzisa stabilirea unei noi perioade de proba, in situatia in care, in termen de 1 an, intre acelasi angajat si acelasi angajator se incheie un nou contract de munca, pentru aceeasi functie si cu aceleasi atributii.
7. Dreptul de a cere trecerea pe un post vacant mai favorabil.
De acum inainte salariatii au posibilitatea de a solicita mutarea pe un post liber, care le ofera conditii mai favorabile de munca.
Totusi, mutarea se poate solicita doar dupa incheierea perioadei de proba si existentei unei vechimi de cel putin 6 luni la acelasi angajator.
8. Dreptul de a primi, in scris, detalii despre beneficiile extrasalariale.
Atat prin informarea prealabila cat si prin contractual de munca, salariatul va trebui sa fie instiintat cu privire la bonusurile, sporurile si alte beneficii pe care acesta le va primi in plus fata de salariu.
9. Dreptul de a cere un program de munca individualizat.
Acest drept va permite salariatului sa solicite un program flexibil de munca, ce poate insemna telemunca, munca la domiciliu sau chiar impartirea duratei zilnice de munca un doua perioade (fixa si variabila).
10. Dreptul de a nu fi concediat pentru cererea drepturilor aparute recent.
In cazul in care, pe perioada concediului de ingrijitor sau a perioadei in care absenteaza de la munca pentru urgente familiale, angajatul solicita mutarea pe un alt post ce este disponibil, acesta nu poate fi concediat.
Aceeasi prevedere este aplicabila si in cazul in care angajatul isi cere drepturile referitoare la concediul paternal.
Totusi, daca angajatul este concediat, acesta va putea sa solicite in instant reintegrarea pe vechiul post.
11. Dreptul de a avea acces direct in Revisal. Incepand cu anul 2015, angajatii actuali sau fosti ai unei firme vor putea avea acces online la datele care ii vizeaza din registrul salariatilor, inclusiv sa descarce un extras din registru necesar pentru a demonstra vechimea pe care o au in munca.